|
Getting your Trinity Audio player ready... |
După deschiderea procedurii insolvenței și parcurgerea pașilor necesari acestei proceduri e evident că unii dintre creditori vor fi nemulțumiți în cazul în care aceștia nu își vor vederea recuperate creanțele înscrise la masa credală a debitorului, astfel că, într-o ultimă încercare, vor formula o cerere de atragere privind răspunderea administratorului sau persoanelor responsabile de intrarea în insolvență a societății, majoritatea unor astfel de cereri fiind de altfel formulate împotriva administratorilor.
Prin urmare, trebuie observat că cererea de atragere a răspunderii nu este limitată la persoana reprezentantului legal, ci poate fi formulată împotriva oricărui membru al organelor de conducere sau supraveghere și chiar împotriva oricărei persoane responsabile de intrarea în insolvență a debitorului.
Astfel, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului înscris la masa credală a debitorului ajuns în stare de insolvență, dar fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere, precum și de orice altă persoană care a contribuit la starea de insolvență a debitorului.
Faptele susceptibile a constitui motiv pentru răspunderea administratorului
Faptele susceptibile a constitui un motiv al cererii de atragere a răspunderii sunt prevăzute de art. 169 din Legea insolvenței.
a) Au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
Acest motiv, astfel cum rezultă din chiar conținutul său, presupune ca persoana responsabilă, sub umbrela societății, să folosească bunurile societății (mașini, case, echipamente) în interes personal sau în interesul altuia.
În plus, există posibilitatea ca persoana responsabilă să contracteze credite în numele societății care să nu fie însă folosite în activitatea acesteia, ci pentru sine.
Acest motiv este destul de des întâlnit, mai ales în cazul societăților mici în care asociații sau administratorii confundă patrimoniul societății cu propriul patrimoniu, fără a lua în considerare riscurile unor astfel de activități care pot întruni chiar și elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare.
b) Au făcut activități de producție, comerț sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
Acest motiv este asemănător cu cel menționat anterior, însă nu presupune folosirea bunurilor sau creditelor societății, ci însăși activitățile de producție, comerț sau prestări servicii ce fac obiectul de activitate al societății.
Ne putem imagina situația în care administratorul dispune prestarea unor servicii în interesul său personal, societatea fiind parte contractuală doar în mod fictiv.
c) Au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
Motivul prezentat la art. 169 lit. c) este unul dintre cele mai frecvente invocate de către creditori, considerându-se în mod neîntemeiat că simpla continuare a unei activități care se dovedește a fi păgubitoare pentru societate este suficientă pentru atragerea răspunderii.
Însă, în primul rând, continuarea activității și efectul său (încetarea plăților) trebuie să fie subsumate unui interes personal al persoanei responsabile, interes care este dificil de probat.
În al doilea rând, este necesar ca persoana care formulează cererea să probeze inclusiv vinovăția persoanei responsabile, întrucât deciziile de management ce se dovedesc a fi neinspirate nu pot constitui motiv pentru atragerea răspunderii.
În plus, încetarea plăților trebuie să fie un efect al continuării activității, raportul de cauzalitate fiind necesar a fi, de asemenea, probat. Or, în aproape toate cazurile continuarea activității presupune dobândirea de venituri care în mod evident conduc la efectuarea plăților, iar nu la încetarea acestora.
d) Au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă.
Acest motiv este suficient de clar și are ca obiectiv respectarea prevederilor legale în materia contabilității fiind sancționată fapta de a ține o contabilitate fictivă sau dublă, de a nu ține contabilitate în conformitate cu legea sau de a distruge sau ascunde cu intenție documente contabile.
Evident, în vederea verificării acestei teze este necesar ca debitorul să își fi îndeplinit obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar documentele contabile necesare întocmirii rapoartelor menționate mai sus.
În cazul în care există indicii cu privire la săvârșirea uneia dintre faptele ce fac obiectul acestui motiv de atragere a răspunderii, administratorul judiciar are obligația de a le proba.
Importantă de menționat este ipoteza în care documentele contabile nu sunt predate administratorului judiciar caz în care, pe lângă intrarea în faliment în procedura simplificată, va fi posibilă atragerea răspunderii administratorului în mod facil, întrucât atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă, această prezumție putând fi însă răsturnată.
Acest motiv este cel mai folosit în susținerea cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale.
e) Au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
Incidența acestui motiv presupune intenția persoanei responsabile de a evita plata creanțelor fie prin deturnarea sau ascunderea fondurilor sau bunurilor unei societăți, fie prin încheierea unor contracte fictive prin care se mărește pasivul său.
f) Au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
În majoritatea cazurilor organele de conducere ale unei societăți fac toate demersurile necesare pentru continuarea activității societății și plata creanțelor datorate apelând la contractarea unor împrumuturi sau la vânzarea unor bunuri ale societății care sunt de o necesitate deosebită.
Însă, în cazul în care demersurile sunt efectuate cu orice preț, chiar dacă acestea sunt în mod evident ruinătoare pentru situația financiară a societății, devine incident cazul prevăzut de art. 169 lit. f) din Legea insolvenței.
Acest caz este însă condiționat de intenția persoanei responsabile al cărui scop este acela de a întârzia încetarea plăților.
Astfel, dacă la momentul utilizării mijloacelor administratorul avea credința ca mijloacele utilizate vor conduce la plata creanțelor, iar nu la încetarea lor, atragerea răspunderii acestuia nu este posibilă.
g) În luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori;
Necesitatea instituirii acestui motiv constă în sancționarea administratorului care, cunoscând încetarea plăților și iminența deschiderii procedurii insolvenței, achită cu prioritate creanțele unuia dintre creditori în dauna celorlalți creditori, încălcând astfel caracterul concursual al procedurii insolvenței.
Răspunderea nu va putea fi angajată dacă, în luna precedentă încetării plăților, s-au efectuat, cu bună-credință, plăți în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, cu condiția ca acordul să fi fost de natură a conduce la redresarea financiară a debitorului și să nu fi avut ca scop prejudicierea și/sau discriminarea unor creditori.
Plățile sunt, de regulă, efectuate către asociați sau către societățile din același grup.
h) Orice altă faptă săvârsită cu intenție, care a contribuit la starea de insolvență a debitorului;
În cadrul acestui motiv vor fi incluse toate faptele săvârșite cu intenție și care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, cu excepția celor reglementate în mod expres de art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Răspunderea persoanelor în cauză nu va putea fi angajată dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori la faptele care au contribuit la starea de insolvență sau au lipsit de la luarea deciziilor care au contribuit la starea de insolvență și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii.
Cererea de atragere a răspunderii administratorului
Administratorul sau lichidatorul judiciar au obligația de a formula o astfel de cerere ori de câte ori identifică persoanele culpabile de starea de insolvență. Dacă aceste persoane nu au fost identificate, acțiunea poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor sau, în lipsa sa, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. În plus, orice creditor care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor poate formula această acțiune.
Acțiunea se prescrie în termen de 3 ani de la data când a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută persoana care a contribuit la apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data publicării în BPI a raportului cauzelor care a condus la deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru a preîntâmpina ascunderea bunurilor până la soluționarea cauzei, administratorul judiciar sau comitetul creditorilor, după caz, vor avea posibilitatea de a formula o cerere de instituire a măsurilor asiguratorii.
La momentul soluționării cererii de atragere pentru răspunderea adiministratorului pentru intrarea în insolvență, judecătorul-sindic va analiza dacă faptele imputate se încadrează în cazurile prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014, vinovăția persoanei responsabile, dar și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul cauzat.
În acest sens, judecătorul-sindic, admițând cererea, va dispune ca fie o parte, fie întregul pasiv al debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, dar fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă.
În concluzie, admiterea cererii nu va presupune automat obligarea la suportarea întregului pasiv al debitorului stabilit prin întocmirea tabelului definitiv, ci doar la cel la care acesta a contribuit efectiv prin fapta săvârșită.
În cazul admiterii cererii, executarea silită se face de către executorul judecătoresc potrivit Codului de procedură civilă.
În plus, persoana împotriva căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă de atragere a răspunderii nu mai poate deține calitatea de administrator pentru o perioadă de 10 ani, iar dacă deține o astfel de calitate va fi decăzută din drepturi pentru o perioadă de 10 ani.
Sumele recuperate vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, plății creanțelor potrivit programului de plăți, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.
Executarea silită împotriva persoanelor împotriva cărora a fost admisă cererea de atragere a răspunderii se efectuează de către executorul judecătoresc, potrivit Codului de procedură civilă.
Prin urmare, la încheierea contractelor pe societate trebuie analizată și perspectiva riscurilor deschiderii procedurii de insolvență împotriva societății, cererile de atragere a răspunderii fiind formulate în majoritatea procedurilor.
Mai mult, trebuie luat în considerare faptul că în cazul în care unul dintre creditori este organul fiscal local sau central, aceștia vor formula cu siguranță o cerere de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență, indiferent de cât de întemeiate sunt motivele invocate.
Formularea acestor cereri constituie o obligație de serviciu a acestora care sunt obligați să dovedească în cazul unui control al Curții de Conturi că au fost întreprinse toate demersurile procedurale aflate la dispoziție pentru recuperarea creanțelor.
Așadar, în cazul în care societatea se află în dificultate economică, sugerăm ca antreprenorii să analizeze în mod profund perspectiva redresării judiciare care va fi efectuată sub supravegherea unui practician în insolvență care deține suficientă experiență pentru a contribui la reorganizarea societății.
