Descriere
CLICK AICI pentru a vizualiza cuprinsul cărții „Rolul, drepturile și obligațiile asociatului”
Veţi regăsi în „Rolul, drepturile și obligațiile asociatului” clarificate cele mai importante aspecte privind statutul de asociat al unei persoane fizice sau juridice. Printre acestea se vor regăsi:
– care sunt obligațiile ce decurg din această calitate,
– până unde se întinde răspunderea acestuia în fața legii,
– în ce condiții poate fi exclus sau se poate retrage din companie,
– ce presupune dubla calitate de asociat și administrator,
– ce rol au Adunările Generele ale Asociaților și procedurile de vot,
– obligațiile în cazul lichidării societății,
– regulile privind distribuirea dividendelor
precum și alte situații interesante.
Cuprins „Rolul, drepturile și obligațiile asociatului”
În „Rolul, drepturile și obligațiile asociatului”, în cele peste 350 de pagini, aveţi împărţite pe 6 capitole cele mai importante informaţii legate de statutul de asociat, astfel:
Capitolul 1. Considerații generale despre asociații unei companii românești
Aduce clarificări privind răspunderea asociaților, care poate fi limitată sau nelimitată. Se referă la obligațiile proprietarilor, dacă obligațiile lor sunt limitate la valoarea fondurilor investite sau dacă obligațiile lor depășesc investițiile și se extind până la nivelul personal. Veți afla de ce li se atrage asociaților răspunderea solidară față de obligațiile fiscale neachitate.
Capitolul 2. Responsabilitățile asociaților față de companie
Veți regăsi detaliate cele mai importante aspecte cu privire la actul constitutiv și importanța acestuia la înființarea firmei. Vor fi tratați inclusiv pașii care trebuie urmați de orice asociat, nu numai atunci când pornește o societate, dar și în activitatea zilnică în administrarea acesteia.
Capitolul 3. Drepturile și obligațiile asociaților. Caracteristici pe tipuri de societăți
În funcție de tipurile de societăți în acest capitol puteți parcurge etapizat procedurile obligatorii de îndeplinit de către un asociat, explicate și susținute cu exemple legislative. Astfel la societățile pe acțiuni sunt discutate aspecte legate de adunarea generală a acționarilor, drepturile de vot ale asociaților, administrarea societății de către aceștia, dar și cazuri specifice cu privire la calitatea de administrator. La societățile cu răspundere limitată sunt dezbătute modificările care pot surveni la actul constitutiv sau în activitatea firmei cum ar fi reducerea sau majorarea capitalului social, dizolvarea, fuziunea și lichidarea. Iar în cadrul subcapitolului cu ONG-uri veți afla din perspectiva membrilor fondatori care sunt cele mai importante aspecte în desfășurarea activității.
Capitolul 4. Aspecte privind impozitarea câștigurilor asociaților
În acest capitol veți regăsi, structurat pe persoane fizice și persoane juridice, care sunt veniturile pe care le poate încasa legal un asociat și ce obligații declarative apar la încasarea acestor venituri.
Capitolul 5. Atragerea răspunderii contravenționale și penale a asociatului
În cazul în care deciziile de business nu au la bază o fundamentare economică, există riscul ca o operațiune, deși aparent profitabilă pentru companie, să genereze un risc de răspundere penală sau civilă pentru factorii de decizie. De aceea am structurat în funcție de legislația aplicabilă sancțiunile pe care le pot primi asociații atunci când încalcă prevederile legale.
Capitolul 6. Jurisprudență. Spețe privind asociații
Produs cadou
Pe coperta cărţii, la final, aveţi tipărite instrucțiunile de acces pentru produsul oferit CADOU sub forma unei arhive on-line.
Pentru accesarea produsului CADOU – click aici.
Recenzie autor
Momentul de început al oricărei afaceri poate fi susținut de baza unui parteneriat trainic, cu multiple avantaje, începând de la experiența în business, infuzie sporită de capital uman și material sau resurse financiare suplimentare.
Nu este un secret faptul că firmele conduse de un parteneriat beneficiază de o putere financiară mare, sau cel puțin mai mare în comparație cu firmele cu un singur acționar. În contextul acestor parteneriate este cu atât mai important a se stabili care ar fi răspunderea asociaților (acționarilor) într-o companie decisă să facă business. Totodată, chiar și în situația unui unic întreprinzător, riscurile și beneficiile aparțin unei singure persoane care se decide să demareze o afacere pe cont propriu și, în acest caz, răspunderea asociatului față de firmă este delimitată de anumite repere legale.
Prezentul material abordează tema răspunderii asociaților în societățile românești printr-o analiză a limitelor răspunderii asociaților prin prisma criteriului legal pentru clasificarea societăților. După cum se știe, gradul de răspundere al asociaților diferă în funcție de forma societății. Așadar, pentru o bună cunoaștere a nivelului de răspundere, orice asociat, acționar, membru fondator va trebui să investigheze criteriile fiecărei forme de societate, constituindu-se în aceea care corespunde așteptărilor lor.
Vera Constantin
Recenzii
Nu există recenzii până acum.