Descriere
CLICK AICI pentru a accesa cuprinsul cărții „Noile Obligații privind Regulamentul Intern”
„Regulamentul Intern este un act care nu trebuie să lipsească niciunui angajator, mic sau mare, persoană juridică de drept public sau privat, deoarece reglementează raporturile juridice cu cea mai importantă resursă a unei afaceri – resursa umană.
Ca în orice domeniu, trebuie să cunoaștem foarte bine cadrul legislativ aplicabil, obligații și îndatorări ale angajatorilor vis-a-vis de angajați, cine are responsabilitatea întocmirii Regulamentului Intern în cadrul companiei, dar în primul rând rolul acestuia și regulile care trebuie incluse în acest act intern.”
GHIMIȘ DIANA MONICA
Prezentarea cărții „Noile obligații privind Regulamentul Intern”
Volumul vă prezintă aspectele obligatorii ce trebuie inserate în Regulamentul Intern potrivit modificărilor din 2022 și 2023 în legislația muncii. Astfel, atunci când vă aflați în fața unui control ITM sau al unui litigiu cu angajații, sau pur și simplu doriți să reglementați corect și clar relațiile de muncă din firmă, dvs veți avea un document corect întocmit, pe care vă puteți baza.
Așa cum bine cunoașteți, orice angajator are obligația să actualizeze Regulamentul Intern, care de altfel este un document important cerut de inspectorii ITM. Neconformarea poate aduce amenzi de până la 10.000 de lei.
În cartea „Noile obligații privind Regulamentul Intern”, în cele aproximativ 350 de pagini, veți regăsi clarificate:
– atât regulile pe care dvs trebuie să le includeți în acest document obligatoriu pentru toate companiile,
– drepturile și obligațiile angajaților,
– explicații si exemple din relațiile de muncă, privind modul în care aceste reguli trebuie prevăzute.
Vom trata amănunțit și aspectele de actualitate în 2023, precum:
– Modificările Regulamentului Intern pentru alinierea acestuia cu noutățile legislative
– Cum aducem la cunoștința salariaților prevederile Regulamentului Intern
– Cum poate fi modificat acesta
– Ce putem face când angajații contestă sau nu vor să semneze RI.
Pentru anul 2023, Regulamentul Intern trebuie actualizat cu prevederi referitoare la:
– procedura şi modalitatea de distribuire către salariaţi a sumelor provenite din încasarea bacşişului;
– concediul paternal de 10 zile lucrătoare plus cele 5 zile lucrătoare pentru absolvenţii unui curs de puericultură;
– concediul de îngrijitor;
– accesul online al salariaţilor şi al foştilor salariaţi în Revisal, în privinţa datelor care îi privesc;
– utilizarea semnăturii electronice;
– supravegherea video în firmă;
– cheltuielile sociale, cu deducere în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului;
– ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru dispozitive medicale, ajutoarele pentru naștere/adopție, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane;
– contravaloarea hranei acordate de către angajator pentru angajații proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor;
– cazarea și contravaloarea chiriei pentru spațiile de cazare/de locuit puse de către angajatori la dispoziția angajaților proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor;
– contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator;
– sumele acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă pentru susținerea cheltuielilor cu utilitățile la locul în care angajații își desfășoară activitatea, precum electricitate, încălzire, apă și abonamentul de date, și achiziția mobilierului și a echipamentelor de birou.
Produs cadou
Pentru accesarea produsului CADOU – click aici.
Cartea „Noile obligații privind Regulamentul Intern” vine împreună cu un CADOU din partea noastră: un model extins al Regulamentului Intern, necesar în orice companie și actualizat conform ultimelor modificări legislative.
Acesta vă este oferit GRATUIT, exclusiv în format DOC, editabil. Instrucțiunile de download le veți găsi pe coperta 3 a cărții sau în documentele ce însoțesc coletul.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.