Descriere
CLICK AICI pentru a vizualiza cuprinsul cărții „Manual de Resurse Umane”
Cartea „Manual de Resurse Umane” expune sintetic și cât mai practic cele mai importante aspecte ce țin de raporturile de muncă din compania dvs.
În prima parte a cărții regăsiți informații utile pentru contabili și specialiștii de resurse umane despre
– ultimele reglementări privind telemunca, munca la domiciliu,
– documentele și procedurile necesare în cadrul oricărei societăți de la conținutul dosarului de personal, fișele de post și regulamentul de ordine interioară, normele GDPR privind angajații, până la înregistrările din REVISAL,
– evaluările anuale,
– regulile privind SSM și altele.
Este important ca toate aceste documente să fie corect întocmite din punctul de vedere al autorităților cu atribuții de control în domeniu. Astfel se evită posibile sancțiuni în cadrul verificărilor.
În partea a doua a cărții sunt prezentate informații pentru administratori/manageri, indiferent dacă în firmă există sau nu un departament de resurse umane sau dacă acest serviciu este externalizat. Practic, adminstratorul sau managerul este cel ce ar trebui să aibă o strategie privind recrutarea, retenția și motivarea angajatilor. Tot el trebuie să asigure optimizarea necesarului de personal și adoptarea de alternative precum telemunca sau externalizarea anumitor servicii și să comunice cu departamentului specializat.
La fel de important este ca orice administrator/manager să–și cunoască:
– drepturile și obligațiile în raporturile de muncă,
– regulile de protecție și siguranță a angajaților,
– cum să reacționeze în cazul conflictelor de muncă, concedierilor sau demisiilor,
– sau cum să facă față controalelor autorităților din domeniu.
Cuprins „Manual de Resurse Umane”
În „Manual de Resurse Umane”, în cele peste 500 de pagini, aveţi împărţite în 2 mari categorii cele mai importante informaţii pe care trebuie să le cunoaşteţi atunci când vă confruntaţi cu orice problemă legată de personal, astfel:
1. Relaţii de Muncă:
– contractul individual de muncă
– munca prin agent de muncă temporară
– contractul de muncă la domiciliu, tip telemuncă și de ucenicie
– întocmirea, importanţa şi cadrul legal al fişei postului
– dosarul de personal al salariaţilor
– regulamentul intern
– contractul colectiv de muncă
– sănătatea și securitatea în muncă
– timpul de muncă
– registrul general de evidenţă a salariaţilor
– inspecţia muncii
2. Management Resurse Umane
– recrutare şi selecţie personal
– strategii de retenţie şi motivare a personalului
– dezvoltarea profesională şi personală a angajaţilor
– alternative la piaţa tradiţională a muncii: telemunca, freelancerii sau externalizarea serviciilor
Produs cadou
Pe coperta cărţii, la final, aveţi tipărite instrucțiunile de acces pentru produsul oferit CADOU sub forma unei arhive on-line: „75 de întrebări şi răspunsuri privind raporturile de muncă”, în care veţi regăsi răspunsuri pentru probleme sau situaţii des întâlnite în relaţia cu personalul.
Pentru accesarea produsului CADOU – click aici.
Recenzie autor
2020 a fost anul în care majoritatea angajatorilor au fost nevoiți să se adapteze unui nou stil de viață, punând pe primul loc siguranța și deprinzând o serie de metode prin care să își protejeze angajații. Prin urmare, nu este de mirare că au avut loc schimbări și în organizarea activității de la birou sau în acordarea beneficiilor extrasalariale. Astfel, am conceput această carte pentru a veni în sprijinul dumneavoastră cu un instrument de lucru util pentru activitatea departamentului de resurse umane.
În primele 13 capitole prezentate se urmărește parcurgerea noţiunilor de bază a legislaţiei muncii ce vă vor ajuta să rezolvați cât mai clar și într-un timp cât mai scurt problemele întâlnite în desfăşurarea activităţii dumnevoastră, astfel ca în calitate de angajator, să puteți evita eventualele probleme apărute pe perioada contractului, cât și pentru a asigura un mediu favorabil de muncă. Cartea conţine informaţii privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile de muncă, jurisdicţia muncii şi modul în care Inspecţia Muncii controlează aplicarea reglementărilor în domeniu.
În partea a doua, veţi regăsi toate informaţiile necesare pentru a gestiona relaţia cu angajaţii într-un mod cât mai profitabil, optimist şi echitabil. De la cele mai bune metode de recrutare a noilor angajaţi, la strategiile de retenţie şi motivare a personalului, până la alternativele la piaţa tradiţională a muncii, toate aceste informaţii vă ajută să vă creaţi şi să vă întăriţi brandul şi imaginea companiei pentru a atrage şi a păstra resursa cea mai importantă: oamenii!
Hainagiu Anişoara Mirela, Nedelcu Nicoleta Diana
Recenzii
Nu există recenzii până acum.