Din ce în ce mai mult, companiile au realizat că angajații sunt resurse strategice, iar utilizarea unor tehnici cât mai complexe și diversificate pentru fidelizarea angajaților și atragerea celor cu potențial a devenit o condiție obligatorie în atingerea obiectivelor și obținerea succesului.
Piața muncii este reglată de cererea și oferta de forță de muncă și se pune problema competiției pentru a-i atrage, a-i angaja și a-i reține pe cei mai buni dintre participanți. Aceste constrângeri duc la formarea de noi strategii, direcții, chiar concepții în managementul resurselor umane.
Fidelizarea angajaților este un proces care poate îmbrăca forme diferite.
În esență, fidelizarea unui angajat înseamnă a-l motiva și a-i crește atașamentul față de compania în care lucrează.
Este de la sine înțeles că motivația nu arată la fel pentru fiecare persoană, iar beneficiile pe care un angajat le consideră importante ar putea fi neînsemnate pentru un altul. Prin urmare, provocarea pe care o întâmpină companiile este una din ce în ce mai mare, iar fidelizarea angajaților devine nu doar un proces esențial, ci și unul destul de complex de gestionat.
Pentru a determina care sunt candidații ce merită a fi luați în calcul drept potențiali angajați, specialiștii în resurse umane trebuie să folosească mijloace de motivare adaptate unor preferințe dintre cele mai diverse. Reprezentanții generației Y (“mileniali”) – creativi și familiarizați cu mijloacele digitale, sunt cunoscuți pentru prețuirea flexibilității. Angajații din generația imediat anterioară, statornici și responsabili, păstrează accentul pe siguranța locului de muncă, de exemplu.
Indiferent de aspectele cele mai importante pentru un profesionist la locul de muncă, acesta are nevoie să simtă că meritele îi sunt recunoscute și apreciate.
Să vedem în continuare care sunt direcțiile prin care pot fi impulsionați angajații:
1. Management cu dimensiune umană, ce asigură fidelizarea angajaților
Uneori, nu este suficient ca vocea CEO-ului să se facă auzită doar pentru a anunța KPI de business. Angajații au nevoie de sentimentul de apartenență la comunitatea profesională din care fac parte. Aceasta se realizează prin activități care să îi determine să își cunoască mai bine colegii. Aceste activități pot avea loc pentru o dezvoltare profesională – workshop-uri și cursuri, sau sunt dintr-o zonă de acțiuni de voluntariat la care compania participă cu mai mulți membri ai echipei.
2. Fidelizarea angajaților prin crearea unui mediu de lucru pozitiv și sigur.
Angajații moderni vor să se identifice cu valorile culturii organizaționale, au nevoie de medii de lucru plăcute care să le asigure atât confortul psihologic, cât și confortul fizic. Aceste nevoi pot fi satisfăcute prin crearea unor spații de birouri care să răspundă cerințelor și aspirațiilor lor: protecție sanitară (pentru că, să nu uităm, am trecut printr-o pandemie!), colaborare, interacțiune.
Este esențial ca angajatorii să ia în considerare mediul în care se desfășoară activitatea companiei. Un birou modern, care îndeplinește nevoile și așteptările angajaților, duce la o atmosferă mai puțin stresantă și mai productivă. El reprezintă un factor pozitiv pentru fidelizarea angajaților.
Oamenii au nevoie de locuri de muncă care să stimuleze creativitatea, colaborarea și comunicarea, într-o cultură organizațională care încurajează echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Companiile răspund acestor nevoi oferind spații de lucru curate, organizate și dotate cu facilitățile necesare, integrând spații de coworking. Ele sunt în același timp și huburi sociale.
De asemenea, conceptul de durabilitate este un standard pentru mediile de lucru moderne. Clădirile de birouri care se aliniază direcției sustenabilității prezintă beneficii atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru angajații care lucrează în interiorul acestora. Dezvoltarea unor spații de lucru care au în vedere calitatea aerului, favorizarea luminii naturale, confortul termic și acustic, precum și amplasarea în apropierea mijloacelor de transport în comun poate avea un efect semnificativ asupra sănătății, satisfacției și bunăstării personalului.
Alegerea unor astfel de spații de lucru va avea un impact pozitiv pentru productivitate și pentru fidelizarea angajaților. Ei își vor desfășura activitatea în condiții sigure, confortabile și sănătoase.
3. Crearea unor oportunități de creștere în cadrul companiei pentru fidelizarea angajaților
Un angajat valoros are dorința de a învăța în fiecare zi mai mult. Cei orientați către a-și construi o carieră pe termen lung vor profita de oportunități pentru a-și valorifica potențialul. Companiile care pun la dispoziția profesioniștilor unelte și resurse potrivite în acest sens transmit echipei că dezvoltarea individuală este o prioritate pentru companie. Pentru mulți dintre angajați – mai ales în cazul talentelor – oportunitățile în carieră sunt mai importante decât banii pe care îi câștigă. Mulți dintre ei se gândesc să-și părăsească actualul angajator pentru altul care le oferă posibilitatea dezvoltării profesionale. În consecință, programele de dezvoltare și provocările profesionale nu trebuie să lipsească din nicio companie.
4. Implicare și responsabilizare.
Cei mai buni angajați dintr-o companie au idei, iar acest lucru trebuie să fie principalul motiv pentru a-i păstra. Oamenii vor să simtă că ideile și sugestiile lor sunt luate în calcul și că folosindu-le managementul companiei obține un succes. Oamenii vor să li se dea responsabilități, pentru că doar atunci simt că au putere și vor face tot posibilul să ducă la bun sfârșit ceea ce au de făcut și cu rezultate extraordinare.
5. Evaluarea continuă a angajaților.
Este o strategie de îmbunătățire a echipei, cu principalul scop de a afla ce îi satisface și ce îi nemulțumește pe angajați. Evaluarea include atitudinea, moralul, retenția și gradul de implicare la locul de muncă. De exemplu, orice companie ar trebui să facă un chestionar de satisfacție cel puțin la finalul fiecărui an, pentru a afla ce îi nemulțumește pe angajați și ce ar dori în plus. De asemenea, angajații apreciază firmele care le oferă programe de lucru flexibile celor care au copii sau celor în vârstă.
Departamentele de HR performante ale zilelor noastre trebuie să măsoare în permanență ce costuri implică fluctuațiile de personal. Trebuie să elaboreze și să actualizeze constant programe care ajută la păstrarea angajaților.
6. Recunoaștere și recompensare.
Validarea acțiunilor angajaților îi va face pe aceștia să își dorească să avanseze, să progreseze. Acesta este un adevăr cât se poate de simplu și se verifică în fiecare companie care pune pe primul loc performanța fără să își neglijeze resursa umană. Managerii au o varietate de modalități prin care le pot comunica profesioniștilor pe care îi coordonează că totul merge conform planului. Dăm ca exemplu aprecierile ce nu trebuie să întârzie, imediat după livrarea unui task complex, sau bonusurile financiare.
Studiile psihologice confirmă faptul că oamenii au o nevoie primară de a se simți apreciați și mândri de munca pe care o fac. Recunoașterea meritelor și încurajarea permanentă că să obțină rezultate și mai bune reprezintă cea mai bună cale către retenția celor mai buni angajați. Aceste două acțiuni cad în sarcina directă a managerului.
Recompensarea angajaților nu trebuie să fie costisitoare și poate consta în gesturi mărunte, dar de efect. Unele companii oferă un tort de ziua de naștere a angajatului, însoțit de un cec sau o săptămână de vacanță în care să se bucure alături de familie. Alte companii oferă cadouri și surprize copiilor angajaților. Altele fac din ziua de vineri o zi în care se lucrează mai puțin și le oferă angajaților posibilitatea să se cunoască mai bine, ceea ce duce la întărirea echipei. Astfel de programe vor ajuta negreșit la fidelizarea angajaților și la oprirea exodului către concurență a celor mai buni dintre ei.
În concluzie…
În lipsa instrumentelor de retenție, angajații cheie devin confuzi și sunt primii vizați de către companiile mari. Plecarea lor are un impact emoțional foarte puternic și poate duce la blocarea firmei în faza de antreprenoriat și eșecul tuturor proceselor de tranziție.
Chiar dacă comportamentul salariaților din cadrul companiei nu este unul uniform, există câteva trăsături comune ce pot fi observate pentru recunoașterea angajaților fideli: Perseverență; Implicare; Leadership; Mândrie; Respect; Dorință de dezvoltare; Curiozitate.
Loialitatea se bazează pe încredere, iar încrederea necesită timp pentru a se construi. În calitate de angajator, trebuie să câștigi încrederea angajaților, fiind mai întâi loial față de ei. O companie de succes are nevoie de angajați fideli și dedicați valorilor și scopurilor sale. Prin urmare, întreprinderile ar trebui să se concentreze pe implementarea strategiilor prin care obțin fidelizarea angajaților. Ele trebuie să promoveaze cultivarea unui mediu de lucru sigur, modern, pozitiv și sănătos.
O forță de muncă motivată, ce cunoaște deja domeniul și compania este un factor determinant în ce privește obiectivele unei companii. De asemenea, un angajat dedicat organizației din care face parte poate fi văzut ca un ambasador informal de brand, ce poate atrage alți profesioniști valoroși în echipa sa. Importantă în orice condiții, dar mai ales atunci când contextul social este marcat de provocări globale fără precedent, loialitatea angajaților este strâns legată de sentimentul de protecție pe care fiecare dintre ei îl resimte în plan profesional și personal.
Fidelizarea este o rezultantă a tuturor acțiunilor unei organizații. Ea are o puternică componență emoțională, este asociată preponderent unei companii cu o cultură matură și presupune existența și armonizarea tuturor sistemelor de resurse umane. Putem spune că angajații nu sunt loiali unei companii ca entitate, ci sunt loiali felului în care se simt în cadrul companiei respective.