Pilonul II de pensii și angajații din IT în 2024

De la 1 ianuarie 2024, contribuția la pilonul II de pensii va creşte de la 3,75% la 4,75%, iar restul de 20,25% va merge către
PILON II

De multe ori auzim despre Pilonul II de pensii şi fie mai ȋn glumă, mai ȋn serios, ne gȃndim cum este mai bine şi mai avantajos să procedăm.

Practic, ȋn țara noastră există trei categorii de pensii la care putem contribui, astfel:

– Pilonul I unde merge o parte din contribuția datorată la pensii de angajații din România,

– Pilonul II, administrat privat, unde merge un alt procent mult mai mic din contribuția obligatorie la pensii,

– Pilonul III, reprezentat de fondurile private la care contribuie numai cine doreşte, suplimentar, cu cât vrea.

Considerații generale – pensia Pilonul I

Ca şi regulă generală, orice salariat beneficiază de pensie din partea statului romȃn, iar aceasta are un procent de 25%, ȋn conformitate cu cotizația achitată şi ȋn funcție de respectarea criteriilor privind ieşirea la pensie. Acesta este sistemul public de pensii, o contribuție obligatorie pentru toți angajații sau pentru orice persoană care doreşte să ȋşi asigure un venit pentru momentul ȋn care vor ieşi la pensie.

Începȃnd cu 01 octombrie 2023, contribuția minimă lunară la asigurările sociale de stat este de 825 lei/lună. (3.300 lei x 25% = 825 lei)

Pensia obligatorie este numită pensie Pilon I şi este finanțată din contribuțiile obligatorii ale angajaților și angajatorilor din Romȃnia.

Considerații generale – pensia Pilonul II

Dar, mai avem de-a face cu un alt tip de pensie şi anume pensia de pilon II. Pensia pilonul II din România reprezintă o componentă importantă a sistemului de asigurări sociale, reprezentȃnd o sursă adiacentă de economisire a unor bani pentru pensie.

Conform legislației ȋn vigoare, pensia pilon II este obligatorie pentru toate persoanele angajate care aveau la acel moment până în 35 de ani (2008), și în mod opțional pentru persoanele care aveau la momentul respectiv între 35 și 45 de ani, cu un procent de 3,75% din venitul lunar.

În prezent, lunar, un procent de 3,75% din cota de 25% a contribuției de asigurări sociale (CAS) este virat către Pilonul II. Restul, adică 21,25%, este alocat pensiei de stat din cadrul Pilonului I.

Contribuțiile la pensie pilon II sunt stabilite în funcție de venitul salarial al fiecărui contribuabil. Contribuțiile reprezintă un procent din salariul brut și variază în funcție de cât câștigă fiecare persoană. Această cotizație este dedusă automat din salariul angajaților și transferată către fondurile de pensii private.

Prin urmare, participanții la Pilonul II nu trebuie să achite costuri suplimentare. Contribuțiile sunt suportate din pensia lor publică.

Beneficiile pensiei de pilonul II devin disponibile la pensionare. În țara noastră, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei, însă există posibilitatea de a opta pentru pensionare anticipată, cu condiția de a îndeplini anumite criterii.

Pilonul II şi salariații din industria IT

Începând cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023, pentru persoanele fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator și beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 2 din Codul fiscal, cota de CAS se reduce cu procentul contribuției la fondul de pensii administrat privat, prevăzută de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru venituri brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv, la locul unde se află funcția de bază.

Începând cu veniturile lunii noiembrie 2023, acest procent ce mergea la Pilonul II și pe care IT-iștii nu-l mai datorează decât dacă optează expres este de 3,75%.

Asta înseamnă că pentru salariile de până la 10.000 de lei plătesc doar 21,25% la CAS (ce merge exclusiv la Pilonul I).

Din 2024, procentul ce merge la Pilonul II este de 4,75%, iar IT-iștii care nu optează pentru plata acestuia vor datora și mai puțin CAS la Pilonul I, adică 20,25%.

Suspendarea contribuției obligatorii la pilonul privat de pensii va fi în vigoare timp de cinci ani, până la finalul lunii decembrie 2028, dacă nu apar alte modificări legislative.

Pentru partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei persoana fizică nu beneficiază de facilități fiscale.

Cei care doresc, ca, ȋn continuare să cotizeze la pilonul II de pensii trebuie să ȋntocmească o cerere ȋn acest sens şi să o depună la angajator.

Angajatorul va reține contribuția pentru Pilonul II de pensii abia începând cu luna care urmează datei depunerii cererii.

Ce se va ȋntȃmpla de la 01 ianuarie 2024 cu pilonul II ȋn IT?

Cunoaştem faptul că procentul de 3,75% reprezintă contribuția la pilonul II de pensii, diferența de 21,25% mergȃnd către sistemul public de pensii, aşa zisul pilon I.

De la 1 ianuarie 2024, contribuția la pilonul II de pensii va creşte de la 3,75% la 4,75%, iar restul de 20,25% va merge către sistemul public de pensii.

Ce va face angajatul din IT? Angajatul din IT va avea 2 variante:

1. Ori alege un salariu mai mare şi o contribuție la pensie mai mică.

2. Ori alege un salariu mai mic şi o contribuție la pensie mai mare.

Cum se stabilește scutirea opțională de contribuția pentru pensia privată?

Cota contribuției la pensii (CAS – 25%) se reduce cu procentul care se duce de obicei la pensia privată (3,75% între noiembrie și decembrie 2023, respectiv 4,75% începând cu ianuarie 2024). Asta înseamnă că se plătește CAS redus, de 21,25%, respectiv 20,25%.

CAS se duce parțial la pensia de stat (Pilonul I) și parțial la pensia privată (Pilonul II). Scutirea limitată de CAS se aplică din oficiu, astfel că persoanele fizice care n-o doresc trebuie să-și anunțe angajatorul în mod expres că vor să contribuie în continuare la pensia privată.

Exemplu calcul facilități:

A = venitul brut din salarii și asimilate salariilor (A > 10.000 lei)

Bcas = baza de calcul a CAS

Bcass = baza de calcul a CASS (contribuția la sănătate)

B = Calcul CAS → 10.000 x 21,25% + (Bcas – 10.000) x 25%

C = Calcul CASS → Bcass x 10%

D = Calcul venit impozabil → A – B – C – deduceri conform art. 78 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal

E = Calcul impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor → D x 10%

F = Calcul impozit pe veniturile din salarii si asimilate salariilor scutit → E x 10.000/A

G = Impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor de plată → E – F

Aşadar:

– pentru partea de venit de până la 10.000 lei, se calculează CAS de 21,25%,

– pentru partea de venit de la 10.001 lei în sus se calculează CAS de 25%.

Author picture

Adaugă un comentariu

Abonare Newsletter

EBOOK GRATUIT
"Ce opțiuni au firmele în perioadele de criză economică"

Descoperă măsurile pe care le poți implementa în compania ta pentru a traversa mai ușor o recesiune economică.