Analiza SWOT pune în lumină punctele tari şi slabe ale companiei, asociate cu oportunităţile şi ameninţările existente la un moment dat pe piaţă.
Punctele tari şi punctele slabe se referă la companie şi la produsele sale, la calităţile intrinseci ale produsului, la resursele umane, materiale şi financiare ale companiei (factorii interni), în timp ce oportunităţile şi ameninţările analizează mediul exterior (factorii externi).
Analiza SWOT implică înţelegerea şi analizarea punctelor tari şi a celor slabe ale ideii de afaceri, precum şi identificarea aspectelor care ar putea ameninţa activitatea companiei pe piaţă. În acest fel se vor putea valorifica la maxim punctele forte, se vor rezolva deficienţele, se vor valorifica ocaziile favorabile şi se vor lua măsuri de diminuare a riscurilor.
Care este scopul analizei SWOT?
Analiza SWOT oferă o radiografie a companiei la un moment dat. Astfel, analiza SWOT constituie cea mai importantă tehnică managerială utilizată pentru înțelegerea poziției strategice a unei companii/organizații pentru că:
– oferă un tablou cuprinzător ce arată valorile interne și punctele critice interne ale companiei/organizației (valori și puncte critice care sunt definite în raport cu obiectivele pe care trebuie să le atingă organizația și anvergura lor);
– ajută managementul să identifice forțele externe care influențează, pozitiv sau negativ, succesul companiei/organizației către atingerea obiectivului propus;
– ajută managementul să obțină un răspuns la întrebarea: “Putem să mergem pe calea aceasta pentru atingerea obiectivului organizației?”;
– ajută să se evidențieze rapid punctele forte și punctele de slăbiciune ale companiei/organizației;
– ajută la cunoașterea și înțelegerea contextului larg în care funcționează compania/organizația.
Denumirea SWOT provine din limba engleză și este un acronim cu următoarea semnificație: Strengths (puncte tari), Weaknesses (puncte slabe), Opportunities (oportunități), Threats (amenințări).
Punctele tari și punctele slabe sunt elemente din interiorul companiei asupra cărora aveți un control direct, în timp ce oportunitățile și amenințările vin din mediul exterior și vă pot influența pozitiv sau negativ, în funcție de cât de dinamică este compania și de cât de prevăzător/inspirat sunteți atunci când luați deciziile.
Acest instrument vă ajută să construiți o imagine de ansamblu a afacerii astfel încât să valorificați punctele tari și oportunitățile pe de o parte și pe de altă parte să reduceți sau chiar să îndepărtați punctele slabe și amenințările.
Prin analizarea acestor caracteristici ale afacerii veți obține o imagine cât mai clară asupra stadiului curent al companiei și veți ști care sunt etapele de parcurs pentru a asigura performanța afacerii. În plus, analiza ajută la cunoașterea și înțelegerea contextului larg în care funcționează compania.
Cum efectuăm analiza SWOT?
Analiza SWOT începe prin efectuarea unui inventar a calităților și slăbiciunilor interne în organizația dvs. Apoi veți nota oportunitățile și amenințările externe care pot afecta organizația dvs., bazându-vă pe piața dvs și pe mediul înconjurător. Notați factorii care vi se par relevanți în fiecare din cele patru zone. Veți dori să revedeți ce ați scris pe măsură ce vă elaborați planul de marketing. Principalul scop al analizei SWOT este de a identifica și de a atribui fiecare factor, pozitiv sau negativ, uneia din cele patru categorii, permițându-vă să vă priviți afacerea dintr-un punct de vedere obiectiv.
Analiza SWOT va fi un instrument foarte util în dezvoltarea și confirmarea țelurilor dvs și a strategiei dvs de marketing.
Anumiți experți sugerează să subliniați mai întâi oportunitățile și amenințările externe înaintea calităților și defectelor. În orice caz, va trebui să revizuiți în detaliu toate cele patru zone.
Analiza SWOT – Puncte forte
Punctele forte descriu atributele pozitive, tangibile și intangibile, interne, ale organizației dvs. Acestea sunt sub controlul dvs. Ce faceți bine? Ce resurse aveți? Ce avantaje aveți față de concurență?
Poate doriți să vă evaluați punctele forte în funcție de zonă, ca marketing, finanțe, manufactură și structură organizațională. Punctele forte includ atributele pozitive ale oamenilor implicați în afacere, incluzând cunoștințele lor, trecutul lor, educație, referințe, contacte, reputație sau capacitate, pe care aceștia le aduc în afacere. Punctele forte includ bunurile tangibile ca de exemplu capital disponibil, echipament, credit, clienți stabili, canale de distribuție existente, materiale cu drepturi de autor, patente, sisteme de informare și procesare, și alte bunuri de valoare din afacerea dvs.
Punctele forte captează aspectele interne pozitive ale afacerii dvs și adaugă valoare sau vă oferă un avantaj în fața concurenței. Aceasta este o oportunitate pentru dvs de a vă reaminti valoarea afacerii dvs.
Analiza SWOT – Puncte slabe
Tineți cont de punctele slabe ale afacerii dvs. Punctele slabe sunt factori care sunt sub controlul dvs și care vă împiedică să obțineți sau să mențineți o calitate competitivă. Ce zone trebuie îmbunătățite?
Punctele slabe ar putea include lipsa de experiență, resurse limitate, lipsa de acces la tehnologie sau capaciatate, ofertă de servicii inferioară sau o localizare slabă a afacerii dvs. Aceștia sunt factori care sunt sub controlul dvs, dar dintr-o varietate de motive, au nevoie de îmbunătățire pentru a va putea atinge efectiv obiectivele dvs de marketing.
Punctele slabe captează aspectele negative interne ale afacerii dvs care scad din valoarea pe care o oferiți sau vă plasează într-un dezavantaj concurențial. Acestea sunt zone pe care trebuie să le îmbunătățiti pentru a putea concura cu cel mai puternic competitor al dvs. Cu cât vă identificați punctele slabe cu mai multă acuratețe, cu atât mai valoroasă va fi această analiză pentru dvs.
Analiza SWOT – Oportunități
Oportunitățile evaluează factorii atractivi externi care reprezintă motivul existenței și prosperității afacerii dvs. Aceștia sunt factorii externi ai afacerii dvs. Ce oportunități există în sectorul dvs de piață sau în jurul dvs din care puteți spera să beneficiați?
Aceste oportunități reflectă potențialul pe care-l puteți realiza prin implementarea strategiilor dvs de marketing. Oportunitățile pot fi rezultatul creșterii pieței, schimbului în stilul de viață, rezolvarea problemelor asociate cu situații curente, o percepție pozitivă asupra afacerii dvs din partea pieței sau capacitatea de a oferi o valoare mai mare ceea ce va crea o cerere crescută pentru serviciile dvs. Dacă este relevant, plasați perioade de timp în jurul oportunităților. Reprezintă o oportunitate constantă sau este ceva de moment? Cât de importantă este sincronizarea dvs.?
Oportunitățile sunt externe afacerii dvs. Dacă ați identificat „oportunități” care sunt interne organizației și sunt sub controlul dvs, va trebui să le clasificați ca și puncte forte.
Analiza SWOT – Amenințări
Ce factori reprezintă potențiale amenințări pentru dvs? Amenințările includ factori în afara controlului dvs. care ar putea să vă pună strategia de marketing și chiar și afacerea într-o poziție de risc. Aceștia sunt factori externi – nu aveți niciun control asupra lor, dar pe care-i puteți anticipa dacă aveți un plan de urgență care să se ocupe de prevenirea și rezolvarea acestor probleme.
O amenințare este o provocare creată de un trend nefavorabil care ar putea conduce la scăderea câștigurilor sau profitului. Concurența – existentă sau potențială – este mereu o amenințare. Alte amenințări ar putea include creșterea intolerabilă a prețurilor de către furnizori, reglementări guvernamentale, căderi economice, efect negativ al media, o schimbare în comportamentul consumatorilor care să vă reducă vânzările sau introducerea unei tehnologii mult mai avansate care să facă produsele, serviciile sau echipamenele demodate. Ce situații ar putea să amenințe eforturile dvs de marketing? Puneți pe hârtie cele mai mari temeri ale dvs. O parte din această listă ar putea fi de natură speculativă, dar va adăuga valoare analizei dvs SWOT.
S-ar putea să vă ajute să vă clasificați amenințările în funcție de seriozitatea lor și de probabilitatea de a se întâmpla.
Cu cât identificați mai bine amenințările potențiale, cu atât mai mult puteți să vă poziționați și să planificați proactiv pentru a le răspunde.
Rolul analizei SWOT
Este acela de a vă ajuta să:
– Vă consolidați punctele tari;
– Îmbunătățiti acele aspecte care reprezintă puncte slabe;
– Exploatați oportunitățile din mediu;
– Evitați amenințările care vă pot pune în pericol profitul sau afacerea.
Este important să realizați analiza SWOT pe domenii separate ale afacerii pentru a nu pierde din vedere aspecte importante și pentru a avea o abordare structurată.
Când construiți analiza SWOT, încercați să utilizați mai multe surse de informații: analiza de piață, angajați, parteneri pentru a include cât mai multe puncte de vedere.