Documente obligatorii în cazul unui control

Documente obligatorii în cazul unui control

Documente obligatorii în cazul unui control

Toate entităţile care au persoanlitate juridică: societăţi, asociaţii, fundaţii, instituţii, PFA-uri, indiferent de capitalul lor, public sau privat, dobândesc personalitatea juridică în baza unor documente, precum: certificate, autorizaţii, statut, act constitutiv, ordin de înfiinţare, etc. În funcţie de activitatea pe care o prestează, aceste entităţi sunt obligate să obţină diverse autorizaţii, de la o serie de instituţii ale statului: ANAF, ISU, ITM, DSP, ANSVSA, GNM, ANF. De asemenea, în funcţie de obiectul de activitate al entităţii, trebuie respectate o serie de condiţii de igienă, de protecţie civilă sau de protecţie a mediului.

În volumul pe care l-am pregătit pentru dumneavoastră, am prezentat principalele instituţii care pot să efectueze controlul activităţii entităţii, documentele pe care aceste instituţii ar putea să le solicite şi condiţiile de organizare a activităţii pe care trebuie să le respectaţi pentru a primi autorizaţiile şi avizele necesare pentru funcţionare.

Darlaiane Mariana

Printre responsabilităţile dvs ca administrator se află şi aceea de a fi pregătit întotdeauna pentru un eventual control din partea autorităţilor şi deşi ştim ca aveţi toate actele în regulă, ne-am gândit ca v-ar fi extrem de utilă lista documentelor solicitate de inspectorii care va pot calca pragul. Cartea “Documente obligatorii în cazul unui control” a fost concepută cu scopul de a va oferi această listă însoţită de explicaţii practice de întocmire corectă a documentelor.

Fie ca discutăm de ANAF, ITM, ISU, OPC, Poliţie, Protecţia Mediului, etc sau de documente specifice unui domeniu de activitate, cum ar fi: agricultură, construcţii, transporturi, dvs veţi fi pregătit să primiţi uşor inspectorii cu toate actele în regulă, pentru că acest volum vă oferă atât sfaturi cât şi soluţii concrete pentru cele mai frecvente greşeli din practică care atrag amenzi.

Volumul are aproximativ 300 de pagini şi este structurat pe 3 categorii de documente necesare, astfel:
– cele pe care orice inspector le va cere indiferent de tipul de control efectuat,
– documentele obligatorii structurate pe instituţii de control,
– actele specifice domeniului de activitate.

 

Pe coperta cărţii veţi avea ataşat şi un CADOU din partea noastră CD-ul „Modele formulare verificate de inspectori”, unde veţi regăsi o colecţie de modele ale documentelor necesare atunci când trataţi cu inspectorii diverselor instituţii, utile de altfel şi în activitatea zilnică a companiei dvs.

Puteţi COMANDA această lucrare apelând numărul de telefon 021.222.70.75 sau prin email la office@rezon.ro unde vă rugăm să specificaţi detaliile de contact.

Comanda dvs. va fi expediată prin curier sau posta, la adresa pe care ne-o veţi indica, iar produsul se va achita ramburs în momentul livrării.

Preţul cărţii este 125 lei (cu TVA), la care se adaugă taxele de procesare şi livrare în valoare de 14 lei.

Mai multe produse
Controalele după apariţia Legii Prevenirii Legea prevenirii este un pas…